Despre compania “Romania” si responsabilitatea mediului de afaceri

by Octavian Badescu 228 views0

Este interesant si paradoxal in acelasi timp fenomenul prin care o serie intreaga de oameni, comunicatori relevanti din mediul privat (chiar si oameni de afaceri), ajung sa fie foarte ingrijorati de orice posibila scadere a incasarilor la bugetul statului.

Aceasta desi nu e o problema directa a mediului privat, iar statul, din punct de vedere structural, nu are cum sa fie prietenul companiei private sau al individului in actuala forma de organizare a societatii. Fara a analiza aici “necesitatea si oportunitatea”, statul este practic un asupritor al omului muncitor, corect, care produce, care este mai productiv decat media. In acelasi timp, statul mentine in prizonierat alte categorii de oameni-prizonieri ai subventionarii, ai asistentei sociale si implicit ai neperformantei si ai saraciei. Toate acestea in beneficiul celor care se ocupa cu redistributia si a celor favorizati sub o forma sau alta de catre politic.

Se argumenteaza prin faptul ca eventualitatea scaderii incasarilor bugetare este acompaniata de cresterea cheltuielilor aceluiasi buget. Iar datoriile facute in incercarea de a cumpara bunavointa votantilor vor trebui platite. Cum si de cine? Nimeni nu realizeaza ca scaderea veniturilor ar putea impune si scaderea cheltuielilor ineficientului stat si ca asta ar fi totusi un lucru foarte bun pentru buzunarul celor care produc.

Discutia actuala despre cine (angajatul sau angajatorul) va face plata contributiilor, despre conformare si incasari si despre reforma fiscala aduce in lumina necesitatea imperioasa a reformarii sistemului de pensii de sorginte bismarkiana (o adevarata schema Ponzi) si a reorganizarii administrative (in care 80% din unitatile administrativ teritoriale nu-si pot acoperi din veniturile generate nici propriile salarii) – doua gauri negre in care se varsa resurse intr-o maniera profund ineficienta. Daca la asta adaugam companiile de stat, sistemul de sanatate, de invatamant, chiar si de ordine publica (unde e plin de politisti pe strazi, care induc cetateanului ideea unui stat politienesc, nu liber) – realizam cat de mare este nevoia de reformare structurala.

De ce as plati eu, in calitate de contribuabil, alti 35.000 angajati la stat? Poate doar daca ar fi parte dintr-o schema inteligenta de disponibilizare. De ce as plati 170 de milioane Postei? Sau alte sute de milioane ca sa acopar pierderile de ani de zile ale TVR? Sau ajutoarele sociale ce descurajeaza munca si din care o buna parte se duc pe tigari si bautura? Nu e corect pentru contribuabilul care a mai si contribuit semnificativ mai mult decat a consumat si care, astfel, poate fi indreptatit moral sa se apere. Astfel de teme strategice trebuie abordate de catre mediul de business si de catre elita productiva a Romaniei, ca principali contribuabili si intr-un fel – actionari majoritari.

Abia dupa restructurarea si eficientizarea statului putem sa analizam cati bani ne mai trebuie la buget.

Prin urmare, o posibila abordare optima din partea formatorilor de opinie din mediul privat ar putea fi: “planurile voastre pot scadea incasarile la buget si lasa mai multi bani in buzunarul oamenilor – foarte bine. Sincer, ne indoim ca asta se va produce pentru ca, in final, nu o sa va dati singuri peste degete, insa sa prezumam ca va fi asa. Dar asta va va obliga la reformare structurala, pentru a nu ajunge precum Grecia, deci hai sa vedem cum facem, iar primul pas ar putea fi bun – omul isi plateste contributiile si constientizeaza si se responsabilizeaza, scade impozitul – sunt lucruri ok si suntem de acord cu ele.

Lasati ca optionala si platita din bani proprii chestiunea periculoasa cu cei 35.000 noi angajati la stat, lasati balta si ideea cu eliminarea plafonarii contributiilor (si cu cresterea lor in anumite cazuri) si soparla cu raportarea la salariul minim pe care tu (ca stat) il cresti mereu prin masuri administrative, lasa-le balta pentru ca nu sunt fair; las-o balta si pe aia cu venitul pe familie, mai mult ne incurca. Hai sa vedem cum noi, ca mediu privat, te putem ajuta la restructurarile de fond, daca tu, ca stat/politic, chiar ai intentii bune. Poate iti putem da idei, poate iti putem prelua personal (ca tot e criza de resurse umane) si atributii, sa te mai degrevam.”

Romania poate fi privita, dintr-un punct de vedere, ca o companie. Iar rezultatele ei depind in buna masura de management, dar mai ales de actionari. Cine sunt acestia? Contribuabilii.

Mediul de afaceri, din perspectiva unor (sa-i numim) actionari relevanti poarta, deci, in buna masura responsabilitatea rezultatelor companiei “Romania” si trebuie sa iasa dintr-o mai mult sau mai putina confortabila convenienta cu politicul.

Romania – ca toate companiile – are nevoie de presiunea actionarilor pe management, in directia eficientizarii, inclusiv prin reforme structurale, de o presiune constructiva si nu de lamentari ca nu vin suficiente venituri la buget, pe masura apetitului resursofag al celui care administreaza banul pe care nu il produce.

In Compania “Romania”, contribuabilii sunt actionarii, iar politicul este managementul.

Octavian Badescu – 41 de ani, economist, este antreprenor in sectorul serviciilor, actionar majoritar al Sameday Courier – prima companie romaneasca listata pe piata AeRO a BVB.

 

Articolul a fost publicat pe: https://www.profit.ro/opinii/despre-compania-romania-si-responsabilitatea-mediului-de-afaceri-16925842