Despre compania „România” și responsabilitatea mediului de afaceri

by Octavian Badescu 146 views0

img-tavi-ok

Este interesant și paradoxal în același timp fenomenul prin care o serie întreagă de oameni, comunicatori relevanți din mediul privat (chiar și oameni de afaceri), ajung să fie foarte îngrijorați de orice posibilă scădere a încasărilor la bugetul statului.

Aceasta deși nu e o problemă directă a mediului privat, iar statul, din punct de vedere structural, nu are cum să fie prietenul companiei private sau al individului în actuala formă de organizare a societății. Fără a analiza aici “necesitatea și oportunitatea”,  statul este practic un asupritor al omului muncitor, corect, care produce, care este mai productiv decât media. În același timp, statul menține în prizonierat alte categorii de oameni-prizonieri ai subvenționării, ai asistenței sociale și implicit ai neperformanței și ai sărăciei. Toate acestea în beneficiul celor care se ocupă cu redistribuția și a celor favorizați sub o formă sau altă de către politic.

Se argumentează prin faptul că eventualitatea scăderii încasărilor bugetare este acompaniată de creșterea cheltuielilor aceluiași buget. Iar datoriile făcute în încercarea de a cumpăra bunăvoință votanților vor trebui plătite. Cum și de cine? Nimeni nu realizează că scăderea veniturilor ar putea impune și scăderea cheltuielilor ineficientului stat și că asta ar fi totuși un lucru foarte bun pentru buzunarul celor care produc.

Discuția actuală despre cine (angajatul sau angajatorul) va face plata contribuțiilor, despre conformare și încasări și despre reforma fiscală aduce în lumina necesitatea imperioasă a reformării sistemului de pensii de sorginte bismarkiană (o adevărată schema Ponzi) și a reorganizării administrative (în care 80% din unitățile administrativ teritoriale nu-și pot acoperi din veniturile generate nici propriile salarii) – două găuri negre în care se varsă resurse într-o manieră profund ineficientă. Dacă la asta adăugăm companiile de stat, sistemul de sănătate, de învățământ, chiar și de ordine publică (unde e plin de polițiști pe străzi, care induc cetățeanului ideea unui stat polițienesc, nu liber) – realizăm cât de mare este nevoia de reformare structurală.

De ce aș plăți eu, în calitate de contribuabil, alți 35.000 angajați la stat? Poate doar dacă ar fi parte dintr-o schema inteligentă de disponibilizare. De ce aș plăți 170 de milioane Poștei? Sau alte sute de milioane ca să acopăr pierderile de ani de zile ale TVR? Sau ajutoarele sociale ce descurajează munca și din care o bună parte se duc pe țigări și băutură? Nu e corect pentru contribuabilul care a mai și contribuit semnificativ mai mult decât a consumat și care, astfel, poate fi îndreptățit moral să se apere. Astfel de teme strategice trebuie abordate de către mediul de business și de către elita productivă a României, ca principali contribuabili și într-un fel – acționari majoritari.

Abia după restructurarea și eficientizarea statului putem să analizăm câți bani ne mai trebuie la buget.

Prin urmare, o posibilă abordare optimă din partea formatorilor de opinie din mediul privat ar putea fi: „planurile voastre pot scădea încasările la buget și lasă mai mulți bani în buzunarul oamenilor – foarte bine. Sincer, ne îndoim că asta se va produce pentru că, în final, nu o să va dați singuri peste degete, însă să prezumăm că va fi așa. Dar asta vă va obliga la reformare structurală, pentru a nu ajunge precum Grecia, deci hai să vedem cum facem, iar primul pas ar putea fi bun – omul își plătește contribuțiile și conștientizează și se responsabilizează, scade impozitul – sunt lucruri ok și suntem de acord cu ele.

Lăsați ca opțională și plătită din bani proprii chestiunea periculoasă cu cei 35.000 noi angajați la stat, lăsați baltă și ideea cu eliminarea plafonării contribuțiilor (și cu creșterea lor în anumite cazuri) și șopârla cu raportarea la salariul minim pe care tu (ca stat) îl crești mereu prin măsuri administrative, lasă-le baltă pentru că nu sunt fair; las-o baltă și pe aia cu venitul pe familie, mai mult ne încurcă. Hai să vedem cum noi, ca mediu privat, te putem ajuta la restructurările de fond, dacă tu, ca stat/politic, chiar ai intenții bune. Poate îți putem da idei, poate îți putem prelua personal (că tot e criză de resurse umane) și atribuții, să te mai degrevam.”

România poate fi privită, dintr-un punct de vedere, ca o companie. Iar rezultatele ei depind în bună măsură de management, dar mai ales de acționari. Cine sunt aceștia? Contribuabilii.

Mediul de afaceri, din perspectiva unor (să-i numim) acționari relevanți poartă, deci, în bună măsură responsabilitatea rezultatelor companiei „România” și trebuie să iasă dintr-o mai mult sau mai puțina confortabila conveniență cu politicul.

România – ca toate companiile – are nevoie de presiunea acționarilor pe management, în direcția eficientizării, inclusiv prin reforme structurale, de o presiune constructivă și nu de lamentări că nu vin suficiente venituri la buget, pe măsura apetitului resursofag al celui care administrează banul pe care nu îl produce.

În Compania „România”, contribuabilii sunt acționarii, iar politicul este managementul.

Octavian Bădescu 41 de ani, economist, este antreprenor în sectorul serviciilor, acționar majoritar al Sameday Courier – prima companie românească listată pe piața AeRO a BVB.

Articolul a fost publicat pe: https://www.profit.ro/opinii/despre-compania-romania-si-responsabilitatea-mediului-de-afaceri-16925842