Economia în trei lecţii sau ce n-a mers la Poştă

by Octavian Badescu 3,580 views0

posta

La una dintre serile Mises, l-am ascultat pe Octavian Bădescu, fost profesor de economie, antreprenor și ex-manager la divizia de curierat a Poștei Române. Tema discuției a fost managerul privat la stat, iar experiența domnului Bădescu este cu atât mai interesantă cu cât s-a și încheiat deja. Cum s-ar spune deci, vorbește mai detașat. Din punctul ăsta de vedere, ar fi fost o ocazie bună pentru un ziarist preocupat de o temă care ține ocupate mai toate paginile ziarelor economice. După numai patru luni de activitate a renunțat la poziția pe care o ocupa, experiența fiind pe alocuri, spune el, “traumatizantă”. Pe mine unul m-a ‘sedus’ experiența sa, dar și maniera în care a decis să accepte provocarea de a fi managerul unui colos în picaj. Dar evident că nu asta m-a determinat să dedic și câteva rânduri evenimentului. Ci mai degrabă faptul de a fi asistat la o premieră. Este prima oară când aud un manager echipat binișor cu argumente economice de bun simț. Toată expunerea domnului Bădescu a fost o mostră de ‘gândire pe cont propriu’ fără inputuri demagogice, populiste sau postulate etatiste.

Hai să vedem și ce a spus, ca să nu risc să intru în catalogul elogiului fără fond. Discursul s-ar putea rezuma după înțelegerea mea la trei puncte tari, în ordinea următoare. Expun punctele cu mici descrieri la fiecare, după cum îmi amintesc.

(1) problema Poştei Române şi în general a tuturor companiilor de stat: o problemă de acţionariat (proprietate) şi NU de management
Deși managerii la Poșta Română sunt privați, adică provin din mediul privat, aceasta nu schimbă cu nimic problema de fond. Cine are bugetul? Cine decide cu privire la investiții? Elementar, acționariatul, cine altcineva?! Acționar în cazul Poștei Române este Ministerul telecomunicațiilor, adică, chipurile, noi toți. De ce chipurile? Păi, există vreo AGA a poporului român care să decidă în privința Poștei? Nu. Atunci e în regulă să confunzi voința Ministerului cu voința poporului? Nu. Bun! Mergem mai departe. De ce nu este și nu va fi niciodată un ministru (de a cărui decizie depinde soarta oricărei companii de stat) interesat de succesul sau eșecul unei astfel de companii? Domnul Bădescu identifică foarte corect trei motive: 1. ministrul n-a ajuns in acea poziție ca urmare a competențelor specifice domeniului în care activează compania, ci ca urmare a unei numiri făcute de organizația ‘Partidul Politic’, 2. ministrul nu obține beneficii, dividente dacă aceasta are succes, și nici nu pierde nimic dacă este în picaj (nu există un sistem al stimulentelor, tip bățul&zăhărelul) 3. nu va avansa vreodată în cariera lui politică (europarlamentar sau altceva) făcând bine companiei de stat, ci prin prisma puterii organizației ‘Partidul politic’. Altfel spus, ‘statul trebuie să iasă din acționariatul tuturor companiilor’, inclusiv din cele despre în care în mod fandosit spunem că sunt de ‘interes strategic’. Pe linia distincției elementare voința ministerului nu e totuna cu voința poporului “interesul este strategic pentru buzunarele celor care administrează direct, nu pentru noi”. Atenție! Problema nu este a naturii umane, ci instituțională, de sistem. Nu e vorba de oamenii nepotriviți sau imorali în sine, ci de operaționalizarea unui sistem defect, handicapat.

Într-un sistem în care pentru pierderi și defecțiuni nu “cade nici un singur cap”, nu există decât sancțiunea morală. Când nu suporți direct din buzunarul tău pierderile, de ce te-ai îngriji de ele? Pierderile Poștei Române sunt suportate de contribuabili. Oare ar fi ei de acord cu plata acestor pierderi? Faptul că ele sunt distribuite la nivelul întregii societăți, le face mai greu vizibile, altminteri greu de crezut că am accepta dacă statul ne-ar confisca câteva zeci de euro lunar, pentru plata pierderilor sau datoriilor unora dintre noi, iresponsabili.

Citeste aici tot articolul