Economia in trei lectii sau ce n-a mers la Posta

by Octavian Badescu 4,529 views0

La una dintre serile Mises, l-am ascultat pe Octavian Badescu, fost profesor de economie, antreprenor si ex-manager la divizia de curierat a Postei Romane. Tema discutiei a fost managerul privat la stat, iar experienta domnului Badescu este cu atat mai interesanta cu cat s-a si incheiat deja. Cum s-ar spune deci, vorbeste mai detasat. Din punctul asta de vedere, ar fi fost o ocazie buna pentru un ziarist preocupat de o tema care tine ocupate mai toate paginile ziarelor economice. Dupa numai patru luni de activitate a renuntat la pozitia pe care o ocupa, experienta fiind pe alocuri, spune el, “traumatizanta”. Pe mine unul m-a ‘sedus’ experienta sa, dar si maniera in care a decis sa accepte provocarea de a fi managerul unui colos in picaj. Dar evident ca nu asta m-a determinat sa dedic si cateva randuri evenimentului. Ci mai degraba faptul de a fi asistat la o premiera. Este prima oara cand aud un manager echipat binisor cu argumente economice de bun simt. Toata expunerea domnului Badescu a fost o mostra de ‘gandire pe cont propriu’ fara inputuri demagogice, populiste sau postulate etatiste.

Hai sa vedem si ce a spus, ca sa nu risc sa intru in catalogul elogiului fara fond. Discursul s-ar putea rezuma dupa intelegerea mea la trei puncte tari, in ordinea urmatoare. Expun punctele cu mici descrieri la fiecare, dupa cum imi amintesc.

(1) problema Postei Romane si in general a tuturor companiilor de stat: o problema de actionariat (proprietate) si NU de management
Desi managerii la Posta Romana sunt privati, adica provin din mediul privat, aceasta nu schimba cu nimic problema de fond. Cine are bugetul? Cine decide cu privire la investitii? Elementar, actionariatul, cine altcineva?! Actionar in cazul Postei Romane este Ministerul telecomunicatiilor, adica, chipurile, noi toti. De ce chipurile? Pai, exista vreo AGA a poporului roman care sa decida in privinta Postei? Nu. Atunci e in regula sa confunzi vointa Ministerului cu vointa poporului? Nu. Bun! Mergem mai departe. De ce nu este si nu va fi niciodata un ministru (de a carui decizie depinde soarta oricarei companii de stat) interesat de succesul sau esecul unei astfel de companii? Domnul Badescu identifica foarte corect trei motive: 1. ministrul n-a ajuns in acea pozitie ca urmare a competentelor specifice domeniului in care activeaza compania, ci ca urmare a unei numiri facute de organizatia ‘Partidul Politic’, 2. ministrul nu obtine beneficii, dividente daca aceasta are succes, si nici nu pierde nimic daca este in picaj (nu exista un sistem al stimulentelor, tip batul&zaharelul) 3. nu va avansa vreodata in cariera lui politica (europarlamentar sau altceva) facand bine companiei de stat, ci prin prisma puterii organizatiei ‘Partidul politic’. Altfel spus, ‘statul trebuie sa iasa din actionariatul tuturor companiilor’, inclusiv din cele despre in care in mod fandosit spunem ca sunt de ‘interes strategic’. Pe linia distinctiei elementare vointa ministerului nu e totuna cu vointa poporului “interesul este strategic pentru buzunarele celor care administreaza direct, nu pentru noi”. Atentie! Problema nu este a naturii umane, ci institutionala, de sistem. Nu e vorba de oamenii nepotriviti sau imorali in sine, ci de operationalizarea unui sistem defect, handicapat.

Intr-un sistem in care pentru pierderi si defectiuni nu “cade nici un singur cap”, nu exista decat sanctiunea morala. Cand nu suporti direct din buzunarul tau pierderile, de ce te-ai ingriji de ele? Pierderile Postei Romane sunt suportate de contribuabili. Oare ar fi ei de acord cu plata acestor pierderi? Faptul ca ele sunt distribuite la nivelul intregii societati, le face mai greu vizibile, altminteri greu de crezut ca am accepta daca statul ne-ar confisca cateva zeci de euro lunar, pentru plata pierderilor sau datoriilor unora dintre noi, iresponsabili.

 

Citeste aici tot articolul