“Startup Nation” si asistenta sociala. A antreprenorilor

by Octavian Badescu 1,164 views0

Se spune că cei mai buni bani pentru a porni o afacere sunt banii altora. Și se mai spune că pentru a te face plăcut oamenilor trebuie să le dai ceva. Ei bine, statul român duce aceste ziceri la o nouă dimensiune.

În ultimul deceniu, o nouă tendință acaparează lumea afacerilor incipiente: aceea de subvenționare a antreprenoriatului, afluxul de fonduri europene sau guvernamentale (prelevate inițial de la contribuabili). Ne­rambursabile și acordate cu garanții sau cu cofinanțare neglijabile perturbă piață liberă.

Antreprenoriatul se transformă în asistență socială și se creează condițiile apariției unor antreprenori „de bani gata“, care denaturează până și statisticile despre efervescența mediu­lui de business românesc.

Antreprenorul este foarte clar definibil: este persoana care identifică o nevoie insuficient satisfăcută în societate, care pune împreună într-un demers creativ factorii de producție necesari soluționării acesteia și care își asumă riscurile capitalului investit, în scopul maximizării profitului ce poate fi obţinut.

O nouă generație pare că ar dovedi un oarecare apetit pentru antreprenoriat, însă este în mare pericol să capete o mentalitate viciată, generată de accesarea unor fonduri (europene sau de la statul român) pentru care nu riscă. Și nu se știe dacă afa­cerile lor sunt realmente profitabile sau nu, dacă răspund sau nu unei nevoi a pieței, dacă nu cumva ali­mentează doar conturile unor beneficiari cărora pia­ța nu le-ar aloca în mod normal respectivele resurse.

Din ce în ce mai mulți întreprinzători utilizează fonduri guvernamentale pentru finanțare. Rolul statului nu trebuie să fie finanțarea inițierii afacerilor, practic a unor proiecte de mare risc, din banii contribuabililor, fie ei români sau europeni.

Mai trebuie evidențiat și faptul că o afacere cu un real potențial reuşeşte, în majoritatea cazurilor, să obțină finanțare privată şi nu are nevoie de astfel de subvenții. Eventual, pot, ca „stat“, dacă tot ajung să mă amestec în această problematică, să încurajez obținerea de finanțare privată acordând deduceri de taxe finanțatorilor, antreprenorilor care susțin proiectul și riscă pentru el, oricum au mai multe șanse să decidă cu mai multă înțelepciune ce anume me­rită finanțat și ce nu.

Abordarea actuală a sta­tului eu nu o înțeleg: adică risc banul contribuabilului acolo unde antreprenorul nu e dispus să riște și nu a convins pe nimeni să o facă. Păi, ce antreprenor mai e și ăla?

Vorbim despre o lipsă de respect pentru capital și de responsabilitate pentru banul public. Programe de tipul „Start-up Nation“ și altele asemenea, alocări de fonduri de zeci de mii de euro per afacere nouă, eventual a cuiva fără experiență, cu cofinanţări minore sau zero, generează, în principal, o risipă de bani (anul acesta sute de milioane de euro) și o viciere de mentalitate. Ambele vor costa.

Programele precum „Start-up Nation“, în forma sa actuală, ridică și câteva probleme de logică.

Dacă antreprenorul este cel care își asumă riscul, iar profitul este recompensa riscului, sunt îndreptățiți moral la profit (dividende) „antreprenorii“ care iau finanțare 100% de la stat (a se citi „contribuabili“) prin Start-up Nation?

O a doua problemă de logică rezidă din faptul că programele de „sprijinire a antreprenoriatului“ se fac cu bani prelevați obligatoriu (prin taxe) de la contri­buabili. Deci nu „statul“ dă, ci contribuabilii și nici unul, nici altul nu sunt acționari în aceste afaceri.

Atunci nu cumva vorbim de un program obligatoriu de redistribuție a resurselor de la contribuabili la acțio­narii companiilor care produc/importă calculatoare (spre exemplu), la stat, la bănci și la alții ? Nu era mai bine, mai corect, mai eficient să fie lăsați acești bani în buzunarul celor care îi produc și să îi aloce aceștia așa cum considerau de cuviință? Adică să decidă piața? Tot în economie (inclusiv și la stat) se reîntorceau…

Dar prin această redistribuție nu cumva se pre­judiciază, pe lângă cel de la care se prelevează banii, companiile și oamenii cărora piața le-ar fi alocat respectivele resurse? Iar dacă practic piața alocă cel mai eficient resursa, nu înseamnă că programe de tipul „Start-up Nation“ sunt doar programe de subvențio­nare a ineficienței tuturor părților implicate, inclusiv a antreprenorilor?

O a treia problemă de lo­gică este generată de faptul că programe de tipul ăsta se argumentează prin „creare de locuri de muncă“. Este un argument insuficient și deseori chiar fals: de unde se creează locul de muncă dacă eu recrutez din altă parte pentru afacerea mea? Dacă se alocă banii către 10.000 de firme obligate să aibă câte doi angajați, se creează 20.000 noi locuri de muncă. De unde se iau acești 20.000 de angajați? Doar dintre cei aflați în șomaj? Sau cu precădere de la alte firme? Cum se creează atunci “noul“ loc de muncă? Numărăm apoi locurile de muncă precum Pristanda steagurile?

Statistic, peste 80% din firme dispar în primii trei ani. Iar la firmele născute cu forcepsul prin această subvenție procentul, în mod normal, va fi mai mare. Ce se va întâmpla de-a lungul acestor trei ani cu acele noi locuri de muncă create? Nu cumva doar ai deviat economia și oamenii de la cursul lor cu această vremelnică tentație? Efectele negative ale acestor „bani din elicopter pentru noi afaceri“ sunt multiple, însă voi da doar un exemplu: un om adună ban pe ban și, eventual, ia împrumut de la bancă contra unei garanții și face o pensiune la munte, cu un plan de afaceri.

Peste câțiva ani se deschide o astfel de linie de finanțare, vine un altul și face o pensiune lângă el, dar cu ajutorul multor zeci de procente fonduri nerambursabile, „de la stat“ sau „de la UE“. Ținând cont de randamentul investițional al capitalului propriu, la ce preț poate închiria camera primul și la ce preț al doilea? Cine va ieși din afaceri și va pierde? Cel care a construit cu banii lui. Se numește aceasta cumva „justiţie socială“? S-a umplut țara de pensiuni, dar nu avem drumuri să ajungă turiștii la ele și multe ajung –
după ce expiră cei câțiva ani de monitorizare – „la vânzare“. Rezultatul este un investitor falit și un subvenționat cu casa ridicată/refăcută pe banii altora.

Apoi, există calcule economice realiste privind randamentul investițional (chiar și pentru stat) al acestor sute de milioane de euro cheltuite astfel? Nu văd cum ne-ar da „pe plus“…

În același timp, evident că nu pot fi împotriva accesării unor astfel de fonduri. Este clar că, dacă tot există, ele trebuie accesate, ba chiar în unele cazuri devine aproape obligatoriu pentru a avea succes, însă aceasta nu le schimbă caracterul oarecum pervers.

Dar cum pot fi realmente ajutați antreprenorii?

Spunea Ronald Reagan la un moment dat că cele mai înspăimântătoare cuvinte pentru un antreprenor ar fi acestea: „Sunt de la Guvern și am venit să te ajut“.

Deci, pentru a se putea pune bazele unor afaceri temeinice, în primul rând ar trebui să fie lăsați cât mai liberi, fără constrângeri birocratice, iar recenta inițiativă a președintelui american de a face posibilă apariția unei reglementări noi doar sub condiția eliminării altor două poate fi inspirațio­nală…

Apoi să nu „li se dea“ bani direct și fără contribuție proprie, pentru a fi motivați să își creeze ei înșiși o afacere realmente viabilă, cerută de piață, profitabilă și sustenabilă și să își pună pielea la bătaie, să riște. Iar dacă totuși se finanțează proiecte prin intermediul statului, acestea ar trebui gândite în ansamblul lor mai bine înainte, poate că și subiecții acestor subvenții ar trebui să fie bine targetați, iar eventualele planuri de afaceri ar trebui cel puțin prevalidate de către an­treprenori cu experiență și istoric demonstrate de succes, iar membrii unor organizații precum Romanian Business Leaders pot sprijini activ astfel de demer­suri.

Apoi, au nevoie de o pia­ță liberă de desfacere, de oameni și de firme cu putere de cumpărare pentru produsele și serviciile create de ei, implicit de taxe mici. Banul stă cel mai bine în buzunarul celui care l-a produs (nu al statului), întrucât, recunoscându-i valoarea, el știe cel mai bine ce destinație să îi dea. Inclusiv finanțarea afacerilor noi în schimbul unui randament proporțional cu riscul, statul, eventual, implicându-se prin a deduce parțial din impozitarea unor astfel de inițiative ale unor „business angels“.

Axioma potrivit căreia „statul este cel mai prost administrator“ ne reapare ca o realitate evidentă, iar inițiativele guvernamentale pri­vind „sprijinirea antreprenoriatului“ – și în parti­cular programul „Startup Nation“ – se pare că au o mare nevoie de calibrare.

 

Articol publicat pe site-ul: https://m.romanialibera.ro/opinii/comentarii/%E2%80%9Estartup-nation%E2%80%9C-si-asistenta-sociala–a-antreprenorilor-l-opinie-444347